De pe raftul de cărți: Când corpul spune Nu

25.01.2022

6 idei înțelepte pentru a confrunta stresul zilnic sau cel ascuns. O carte ce combină elemente de medicină, terapie și viața de zi cu zi, de citit cu atenție și drag. Am cules câteva informații care sper să devină utile și pentru tine sau cineva cunoscut.

CONCLUZIA GENERALĂ

Cu cât suntem mai inconștienți de ceea ce am reprimat din trecut, ca emoții sau amintiri, respectiv cu cât reprimăm în prezent anumite emoții, reacții și nevoi, cu atât suntem mai predispuși stresului cotidian (care vine sub foarte multe forme) și cresc șansele de a dezvolta anumite boli fizice. Dacă avem curajul să privim în interior și apoi să trăim autentic, atunci vom duce o viață mai ferită de pericole.

IDEI

Competența esențială ce necesită șlefuire este cea emoțională sau autoreglarea, adică puterea de a trata în mod adecvat și satisfăcător propriile sentimente și dorințe. (Ross Buck, 1993). Presupune:

  • Capacitatea de a ne simți și exprima emoțiile și sentimentele în mod eficient
  • Distincția între reacțiile psihice relevante pentru situația actuală și reziduurile din trecut
  • Conștientizarea nevoilor reale care necesită satisfacție

O altă capacitate importantă este diferențierea, mai exact abilitatea de a fi în contact emoțional cu alții, totuși autonom în funcționarea ta emoțională. Există două tipuri:

  • Diferențierea funcțională = funcționez strict pe baza relațiilor cu ceilalți. Înseamnă că pot să performez/ să mă simt bine, doar atunci când alte persoane absorb neliniștile mele nerezolvate, prin faptul că reacțiile sau obiceiurile mele negative. Dacă ceilalți ar respinge rolurile pe care eu le atribui, m-aș pierde cu firea.
  • Diferențierea de bază = funcționez independent de faptul că ceilalți trebuie să facă munca emoțională în locul meu. Pot rămâne legat de ceilalți, dar și deschis emoțional față de ei și de mine însumi.

Cei șapte A ai vindecării: acceptarea (lucrurilor așa cum sunt), acuitatea (recunoașterea adevărului), amărăciunea (trăirea furiei), autonomia (stabilirea granițelor clare), atașamentul (sănătos), aserțiunea (eliminarea nevoii de acțiune) și afirmarea (ascultarea dorințelor).

ÎNTREBĂRI PENTRU TINE

Ce slăbiciune(i) crezi că îți ascunzi? 

În ce măsură te pui pe tine pe primul loc?

„Îmi trăiesc viața în conformitate cu adevărurile mele cele mai profunde sau pentru a răspunde așteptărilor altcuiva? Cât din ceea ce am crezut și am făcut îmi aparține, de fapt, și cât de mult a fost în slujba unei imagini de sine pe care am creat-o inițial din convingerea că era necesar să îi mulțumesc pe părinții mei?”

Citate

Sănătatea se bazează pe trei piloni: corpul, psihicul și legătura spirituală. Să ignori pe oricare dintre ele înseamnă să atragi dezechilibrul și boala.
Puterea gândirii negative cere să acceptăm că nu suntem la fel de puternici pe cât ne dorim noi să credem. Imaginea puternică pe care o avem despre noi a fost generată să ascundă o slăbiciune - a copilului.

Pentru mulți, vina este un semnal că au ales să facă ceva pentru ei înșiși. Atunci când nu simt vina, cel mai probabil încă își plasează propriile nevoi, emoții și interese la urmă.