Discovery Coaching Sessions Take-aways

02.09.2022

Ce iau cu mine din întâlnirile de vară pe cinste.

În perioada 8-24 august 2022, câțiva oameni curajoși și-au găsit timp pentru ei și au decis să dedice 40 de minute stând de vorbă cu mine. Atât de recunoscătoare fiecăruia dintre ei, mulțumiri!

Dar hai să o luăm cu începutul: ce sunt sesiunile astea de Discovery Coaching de fapt?

Sunt întâlniri mai scurte decât sesiunile de coaching obișnuite, în care ne cunoaștem mai bine și discutăm pe scurt despre o preocupare actuală, care ar putea deveni obiectiv de coaching mai târziu. Îi spun Discovery tocmai pentru că este un prilej pentru ambii parteneri de a descoperi dacă există acea chimie necesară pentru a lucra împreună și dacă oferta se pliază pe cerere. Altfel spus, ne cunoaștem puțin din perspectiva contextului personal și profesional al fiecăruia și înțelegem dacă problema sau topicul discutat este ceva ce putem lucra împreună prin coaching. 

Majoritatea profesioniștilor oferă o astfel de sesiune la început de colaborare, indiferent că este online, o convorbire telefonică sau chiar față în față. Pentru noi, este o ocazie de a „bate palma” în cunoștință de cauză și cu certitudinea că intrăm într-un proces care va fi valoros pentru ambele părți. Iar pentru client este o ocazie de a testa relația care se formează, felul în care se simte acolo și de a înțelege mai bine cum îl poate ajuta coaching-ul, astfel încât să ia și el decizia asumat și cu „inima împăcată”.

Trei lucruri interesante aș puncta în urma lor:

  • 87% dintre participanți au fost femei

Un trend ce pare a fi specific tuturor celor 3 ani de când organizez sesiunile de Discovery. Pe de-o parte, mă întreb dacă e pentru că sunt și eu femeie și poate tindem să ne orientăm înspre cineva din aceeași tabără :)

Pe de altă parte, mă uit la lista clienților mei de până acum și realizez că 53% dintre ei sunt bărbați și 80% din cei activi în prezent sunt tot bărbați. Deci există totuși un echilibru. Iar dacă mă uit și mai înde-aproape, tind să cred că motivul pentru care în sesiunile de cunoaștere apar atât de puțini bărbați este că ei nu prea cad în capcana de overthinking, sunt probabil mai decisivi și mai prietenoși cu riscul. Iar atunci când au nevoie/ își doresc ceva anume, preferă să treacă direct la treabă și să dea skip la activitățile aparent minore care nu aduc rezultate imediate sau o valoare concretă. Tare mi-ar plăcea o părere masculină pe acest subiect... :)

Apreciez în aceeași măsură și faptul că femeile își oferă mai mult timp de gândire și analiză, se gândesc la posibile consecințe ale deciziilor și vor să exploreze diverse opțiuni... până la urmă, nu cred că există inegalități când vine vorba de a face coaching și nicidecum nu există o categorie de gen care ar beneficia mai mult de pe urma acestui proces. Este egal și la fel pentru toată lumea, atâta timp cât ne angajăm în călătorie și depunem efortul necesar.

  • Temele principale au fost legate de carieră

Cred că este în continuare prea răspândit mitul cum că „faci coaching” doar dacă te confrunți cu decizii legate de carieră, blocaje profesionale sau vrei să-ți dezvolți anumite competențe. Da, un career coach va aborda exclusiv astfel de subiecte și temeri cu privire la viitorul profesional, cu un extra suport probabil pe partea de recrutare, astfel încât să se asigure că treci cu bine prin proces și obții jobul acela mult dorit. Sau cel puțin îți va face legătura ulterior cu un specialist/ consultant de resurse umane sau de business, în cazul în care vorbim despre primii pași curajoși în antreprenoriat și libertate.

În același timp, există și life coachi orientați spre tematici mai personale, pe care am avut și eu bucuria să le discut cu invitații mei în aceste săptămâni. Am vorbit despre echilibru personal, temeri, tentații interzise, conectarea cu ceilalți și alte bucăți de autocunoaștere. Mă încântă să observ cum crește deschiderea de a ne încrede într-un coach profesionist și pentru aspecte mai personale, mai profunde și mai intime pe care poate vrem să le înțelegem și să le schimbăm.

Cât despre mine și abordarea mea, momentan iau lucrurile cât se poate de holistic și îmi place să ghidez coachee-ul să ia în considerare toate implicațiile unei decizii, pentru a contura imaginea de ansamblu. Temele de carieră îmi creează un oarecare confort și curiozitate, în timp ce temele personale mă provoacă și mă stimulează să duc totul la următorul nivel. Chiar dacă vorbim despre carieră, până la urmă cine ești TU din postura celui care ia decizia și acționează pentru schimbare? Nu ești tot același TU care este prins în frici, necunoscut, sentimentul de insuficiență?

Nu cred că există vreun client cu care să nu fi lucrat pe valori până acum. Sau pe Roata Vieții sau Modelul Balanță... toate sunt instrumente de autocunoaștere, care este prima etapă în orice proces de schimbare și îmbunătățire. Oricât de clar și bine aș crede eu că mă cunosc aici și acum, cel mai probabil mai există încă o părticică din mine care până acum m-a tot blocat în a face lucrurile și singur. Cel mai probabil nu am reușit să o identific singur sau, chiar dacă o cunosc, n-am știut cum să o abordez ca să transform scenariul într-unul avantajos pentru mine.

  • Există o linie foarte fină între coaching, consultanță și mentoring

Și de cele mai multe ori este extrem de greu să nu treci peste ea. Nu doar din papucii de profesionist, cât și din cei de client. Când ești coach, ai vrea să poți maximiza valoarea adăugată în proces și să-i dai omului pe tavă și ultima bucată de informații sau sfaturi din ceea ce ai testat și tu sau din ce cunoști din teorie. Ai vrea să-i găsești imediat soluția potrivită și să-l vezi cum aleargă spre rezultate palpabile. Când ești client, ai vrea să poți beneficia de cât mai multe informații posibile care să aducă claritate mai repede și să accelereze procesul. Cauți confirmări, aprecieri, validarea cum că ce faci este corect sau este gândit la fel și de ceilalți oameni sau că nu ești singurul într-o astfel de situație.

Nu, în coaching nu funcționează așa. În coaching nu cerem și nu oferim nici sfaturi, nici păreri personale, nici soluții. Nu validăm și nici nu infirmăm alegerile coachee-ului. Încă nu știu dacă e cu adevărat posibil să delimităm aceste practici cu strictețe. În funcție de proces, cerințe, nevoi și așteptările celui din fața mea, mi se întâmplă și mie să mai adaptez parte din sesiuni în așa fel încât să nu periclitez procesul de coaching, dar să pot aduce un plus de valoare din alți papuci mai utili pentru acel moment.

Ce știu însă este că datoria noastră supremă ca și profesioniști în domeniu este să nu ne lăsăm influențați de propriile noastre valori, convingeri și principii. Ceea ce poate să pară o părere personală de genul „uite cum văd eu lucrurile dacă trec viața ta prin propriile mele lentile”, trebuie să fie de fapt o părere complet obiectivă pe care mi-am format-o odată ce am tot colectat informațiile din universul coachee-ului, le-am găsit un pattern, le-am dat o logică bazată pe fapte concrete și astfel îi transmit ulterior concluziile într-un sumar care să-i deschidă alte perspective.

În încheiere...

Cea mai importantă lecție pe care mi-o iau în urma sesiunilor vine tocmai de la participanta care s-a înscris prima, dar care, culmea, a fost și ultima la linia programărilor. Am învățat de la ea că orice interacțiune, orice replică spusă cât de mică, poate să însemne ceva mare pentru cineva, cândva. În cazul nostru, au trecut aproximativ 7 ani de la evenimentul la care ne-am întâlnit prima dată (și ultima de altfel) și draga de ea a reținut o frază de a mea de atunci, atât de minoră pentru mine acum, și totuși atât de semnificativă pentru ea.

M-a marcat mult interacțiunea noastră și de acum înainte chiar voi încerca și mai tare să am grijă la „ce scot pe gură”, pentru că nu se știe niciodată ce impact va avea și cum se va întoarce înapoi spre mine. De data asta a revenit cu vești bune și sunt onorată!