De pe raftul de cărți: Gestionează-ți emoțiile!
5 pași simpli pentru a-ți controla și echilibra emoțiile de orice fel. Sau cum să privim viața în nuanțe și în mișcare.
Recunosc că atunci când mi-am cumpărat cartea asta, mă gândeam doar la emoțiile unui candidat înainte unui interviu de angajare. Probabil pentru că mi s-a pus de FOARTE MULTE ori întrebarea asta la sesiunile 1:1 de consultanță în carieră, dar și pentru că am fost și eu pe acolo cândva - atât din postura de candidat, cât și cea de intervievator.
Cumva am știut dintotdeauna că NU putem scăpa de emoții efectiv. Am tot auzit, am mai citit, am mai încercat. Dar ce spune Valerie Di Daniel a rămas cu mine: „nu ne gestionăm emoțiile, ne gestionăm pe noi înșine în prezența emoțiilor”. Iar emoțiile nu sunt nici bune, nici rele.
PASUL 1 - PREZENȚA
Atunci când dă valul de emoție peste noi, primul pas este să fim acolo să o primim, să o conținem. Nu-i deloc despre a încerca imediat să o alungăm, s-o ignorăm sau să ne auto-criticăm pentru că ne simțim în felul acesta. Este despre a avea încredere în percepțiile noastre senzoriale și fizice, a fi conștienți de ce se petrece și a ne lua un răgaz cu emoția din noi. Invitația este la a explora viața și emoțiile ce vin la pachet prin toate cele cinci simțuri: văz, auz, miros, gust și simțul tactil.
„Dacă ai sta pur și simplu să vezi și să te întrebi ce vrea să-ți comunice, continuându-ți apoi viața obișnuită, ai să te simți din ce în ce mai bine când apare o emoție.”
PASUL 2 - RESPIRAȚIE ȘI RELAXARE
Nimic altceva decât un exercițiu scurt de meditație și mindfulness, cu focus pe respirație și relaxare treptată a corpului, de la vârful capului și până la tălpi. Unde se manifestă mai exact emoția ta în corp și cum? Scopul acestei practici este să te stabilizeze și să-ți ofere mai multă claritate. „Încetinind activitatea corpului, mentalul devine mai calm, manifestarea fizică a emoției stabilizându-se".
PASUL 3 - DIALOG CU EMOȚIA
Dacă ai finalizat primii doi pași, emoția poate deveni acum partenerul tău de discuție, în loc de un dușman, așa cum obișnuim să o percepem deseori. Spune-i cu compasiune că o vezi, știi că este acolo, o accepți și alegi să-i diminuezi importanța. Știu, poate fi un pas puțin ciudat și neobișnuit, însă de câte ori nu ne găsim vorbind cu noi înșine pe cine știe ce subiecte?! De ce n-am putea face și din aceste emoții și senzații o ocazie de împărtășire și stat la discuții cu noi înșine? :)
PASUL 4 - IDENTIFICARE CAUZE
Tehnica celor 5 „De ce?” este bine cunoscută și folosită în procese de rezolvare a problemelor, prin identificarea cauzei rădăcină. Cam așa și cu emoțiile noastre - merită să sondăm mai în adâncime, cu scopul de a găsi adevăratul motiv care ne-a stârnit respectiva senzație. Ori de câte ori simți o emoție, încearcă să o definești și apoi să te întrebi „De ce?”. Odată apărut răspunsul, pune-l și pe acesta sub lupă și întreabă-te „De ce?”. În orice caz, ai prins ideea - repetă întrebarea „De ce?” la fiecare răspuns găsit, de cinci ori, până ajungi la cauza rădăcină. Aici, ultimul lucru este să extragi o concluzie, care ar putea chiar să te surprindă. Partea bună este că, prin adâncirea în problemă, îți vei regăsi resursele interioare și capacitatea de acțiune.
PASUL 5 - RECADRAREA POZITIVĂ
Ultimul pas spre echilibru este fixarea sau stabilizarea, prin a-ți recadra pozitiv orice gânduri cu semnificație negativă care au provocat emoția. Concret, odată generat „De ce”-ul principal și concluzia aferentă, încearcă să regândești situația prin a folosi cuvinte cu valoare de acțiune, pozitive, menite să inverseze proasta dispoziție. Fiecare dintre noi avem o preferință pentru anumite cuvinte cu potențial declanșator pozitiv, trebuie doar să stai o vreme să analizezi și să le descoperi în dialogurile și experiențele prin care treci.
Pe scurt, stăpânirea emoției devine mai sigură și mai ușoară doar dacă adăugăm o idee de acțiune la finalul procesului, dacă ne propunem să facem ceva diferit și benefic pentru noi mai departe. „Această activitate va crea la nivelul creierului nostru noi conexiuni și va angaja în perspectivă o soluție satisfăcătoare”.
În final, e bine de știut că nu strică nici să ne luăm câteva minute cu noi, pentru a ne aminti un scenariu pozitiv în care am fost bucuroși, liniștiți, calmi, mulțumiți sau încrezători. E un exercițiu de rememorare care ne ajută să ne reamintim că avem în noi tot ce avem nevoie, doar să le știm utiliza. Să fie cu cât mai multe emoții îmbucurătoare și cu spor la gestionarea voastră personală!
Un ultim gând fain, extras din carte: îndoiala ne îndeamnă să reflectăm asupra condiției noastre existențiale și asupra certitudinilor pe care ne bazăm. Când simțim că ne cuprinde îndoiala înseamnă că, în viața noastră, există un lucru care merită a fi luat în seamă, dar că ne lipsește informația necesară, în acest sens. E bine ca, înainte de a lua o hotărâre, să avem la dispoziție trei opțiuni, din care să putem alege.